Mdeah

Doar o mica mostra.

Studentii la gara 2

Poate nu ma credeati candva demult, cand am scris asta, iaca vin acum si cu poza ca dovada. Iar poza asta e facuta la vreo 10 minute dupa sosirea trenului, deci nu cand era multimea mai mare.


Click pe imagine pentru a mari.

Cum spuneam, locomotiva este un mijloc foarte eficient de transport-marfa.

Upgrade the Oltcit

Omul chiar are nevoie de calculator. Din motive precum:

1. poate asa va avea de unde sa intre pe net si sa afle cum se cheama masina pe care o detine. Nu Olcit, ci Oltcit. Parca de la OLTenia + CITroen venea numele.

2. se vede ca scrisul de mana chiar nu-l ajuta.

3. omusteanul face deja emoticoane/smiley-uri. Deci dorinta e mare, e deja obsesie, omusteanul TREBUIE sa aiba calculator!


Click pe imagine pentru a mari.

Un articol serios

Deoarece tin sa anunt ca d-l dr. Ciuhodaru are blog. Este unul dintre oamenii care merita respect pentru ceea ce este si pentru ceea ce face zi de zi, si putini sunt cei care mai merita asa ceva in ziua de azi.

Cine e - aici.
Blogul lui - aici.

Proiectul CIRTITA este o initiativa de-a sa, iar eu consider (si sunt convins ca mai sunt destui care gandesc la fel ca mine, cel putin in aceasta privinta) ca este un proiect cat se poate de binevenit si de util.

Tramvaiul ca inspiratie



Click pe imagine pentru a mari.

Se iau aceste personaje de erau in fata mea in tramvai candva demult si se folosesc pentru a face sondaje debile de genul celui care urmeaza.

Romantica

Barbatul: In sfarsit. Am asteptat asta atata timp.
Femeia: Vrei sa plec?
Barbatul: Ai inebunit? Nici sa nu te gindesti la asta.
Femeia: Ma iubesti?
Barbatul: Bineinteles! Tot timpul!
Femeia: M-ai inselat vreodata?
Barbatul: Doamne fereste! Bineinteles ca nu.
Femeia: O sa faci sex numai cu mine?
Barbatul: Sigur ca da. Cu orice ocazie.
Femeia: O sa ma lovesti vreodata?
Barbatul: Ai inebunit?
Femeia: Pot sa am incredere in tine?
Barbatul: Da!
Femeia: Iubitule!

Si acum citeste de jos in sus.

De catre Paul spusa.

Blasfemie



Apoi sa ai asa ceva, si sa o faci sa arate astfel, si sa o lasi sa arate astfel, e pentru mine cum e pentru altii sa smulgi o floare-de-colt cu tot cu doua kile de pamant si radacini de pe cel mai virgin pisc de munte si sa o pui apoi asa cum ai luat-o, ca exponat ornamental, pe lada patului, sub carpeta cu "Rapirea din Serai" lipita cu scotch pe perete.

Sau cum e pentru altii sa imperechezi cea mai pura si pedigree-zata rasa de caine cu un cotei bubos cu domiciliul la ghena de gunoi, a carui fundamentala ocupatie e sa faca sport-extrem zilnic alergand in 3 picioare printre aurolaci si rotile camioanelor de la salubritate.

Sau cum e pentru altii ca altii sa cumpere, legal si cinstit desigur, teren in centru, si sa-si faca pe el viloi, nu fara enshpe mii de turnulete, acareturi, si desigur, pitici si alte creaturi de ipsos amplasate "estetic" pe gazonul din curte.

Sau cum e pentru altii sa imbarligi si sa prostesti cea mai anorexica si fitoasa fotomodeala si dupa aia, s-o scoti la cina in oras imbracat in trening roz, cravata maro la camasa albastra, si desigur, pantofi cu cioc de rata care oglindesc precum cea mai imaculata retrovizoare vazuta vreodata.

Sau cum e pentru altii sa-ti tragi cel mai tare si nou aparut pe piata PC, accesorizat si customizat pana si-n bortele dintre taste, si sa-l folosesti ca sa rulezi pe el screensaver-ul superextraultamegaarhioriginal cu numele tau, asta cand nu joci Minesweeper pe el.

Etc.

Termoficare din exterior

Bineinteles ca din toata masinile parcate in zona, undeva in cartierul Dacia, tocmai cea abandonata langa balcoanele oamenilor s-a gandit sa se aprinda. Sau erau debransati locatarii si nu stiau cum sa alunge gheata de pe geamuri, cea mai buna metoda gasita fiind aruncatul cu cocktailuri Molotov in ce au gasit la parter in spatele blocului?...



Click pe imagine pt a mari. Poza e facuta azi-primavara, in aprilie, deci pe cei dintre voi care dispun de prea mult spirit civic ii rog sa se abtina sa sune la 112.

Posta redactiei

Sper sa nu para ca incerc sa-l imit pe Gogu Kaizer cu postarea asta, dar cand vad cu ce cautari se mai ajunge uneori de pe Google pe blogul meu, nu ma pot abtine...

-Servere moldovenesti de Warcraft - Sâ ie o bucatâ cablu, sâ zvârli pisti Prut, sâ lichejti la doua calculatoari cari au Warcraft instalat shâ sâ joacâ. In Single Player mode câ nu agiunge sfoara la cât ii di mari Prutu' zâlili iesti.

-Jocuri cu gipane - ai dintr-alea si nu stii ce sa faci cu ele? Ai nimerit la fix, iti pot sugera un joc ideal. Tu vii cu gipanul la mine, te cobori, eu ma urc la volan, tu alergi, eu claxonez, tu urli, eu nu franez, tu nu mai poti, eu dau inainte, eu dau inapoi, eu dau inainte, eu dau inapoi..

-Lipsa mirosului - cheia succesului nu e la mine.

-cum se da buzz de la tastatura - Pai cum? Cu mouse-ul.
Se pozitioneaza cursorul pe iconul de buzz din fereastra respectiva de messenger, se ia tastatura in mana si se da cu ea peste butonul (stanga) de la mouse.

-formula "as rinichii" - rinichii-s ca ghilimelele cand cauti ceva pe google. Adica au formula 1+1=2 iar ordinea sau pozitia nu conteaza.

-caut nume pentru firma nu am inspiratie - What about "S.C. Caut nume pentru firma nu am inspiratie S.R.L." ?

-cum bag mai multa viata la cs daca sunt admin - netragand in ceilalti. Cu siguranta asa va fi mai mare rata de viata pe server raportata la numarul de jucatori activi.

-cine a zis "ne plac oamenii pentru calitatile lor dar ii iubim pentru defectele lor"
- un mare filozof si emitator de aforisme, desigur. Adrian, aici.

-decret pt nu a plati liftu - Da, eu sunt ala. Iata o cautare reusita.

-mi-am oparit pielea - las-o sa te opareasca si ea pe tine, sa fiti chit.

-oparit in cerul gurii - Clar, blogul asta e de-a dreptul incandescent.

-sa moara mortu - usor de zis, greu de facut. Pentru sfaturi de la expertul in domeniu, trimite 100$ intr-un plic pe adresa redactiei.

-propozitii cu complotau - asa ma gandeam si eu...

-da buzz daca tii la mine - cautare de pe 24.11.2007. Sper ca inca mai astepti.

-sunete moldovenesti pe messenger - mda, s-ar asorta perfect cu office-ul in chineza pe un windows in araba.

-jocuri cu fete secretoare - seamana cu "joc cu fete absorbante" doar ca principiul de baza e invers. Sau nu?!...

-sa te faci invizibil la cs - fii spectator. ceilalti te vor vedea doar folosind vraja "vision". Shortcut pt aceasta vraja e tasta Tab.

Reloaded si altele

1. Reloaded, deocamdata in sensul ca mai dau cu matura pe aici, sa nu trebuiasca sa-si stucheasca in sân de sperietura Mãria sa vizitatorul total accidental.

Altele:
2. Ma doare numele.

Unul care din cauza de nume (sau prenume) mi-ar complica in mod teoretic existenta blogului aista. Teoretic, ca practic... sa fii sanatos, tizule, ca eu l-am luat pe "whatever" de demult in brate.

3. Nici o postare fara glorie Airbites-ului

Airbites dauneaza grav si sanatatii mouse-ului meu. Spaima scroll down-ului - aici.

4. Softpedie cu surprize

Se ia linkul acesta.
Un program, ca multe altele. De care unii poate chiar au nevoie. Aici, prezentat pe Softpedia. Ca avand 3.73 MB. La download propriu-zis se dovedeste ca are vreo 12 mega.



Cam mult pentru un parlit de converter audio. Totodata prezentat ca freeware.



La instalare se cam dovedeste altceva. Adware sau poate chiar spyware, numai freeware nu.




Cireasa de pe tort vine spre sfarsitul instalarii. Cand guita Kaspersky de se cutremura peretii.



Sunt eu dintr-odata malitios? Asa s-ar parea. Am ceva cu Softpedia? Incep sa am. Ma insel eu si programul e curat ca gandurile unei maici starete in postul Pastelui? Cine are chef si-l tine sa verifice in detaliu n-are decat sa ma huleasca daca m-am inselat eu.

5. Live free, die young. And poor.

Tot nu pun Google Adsense si alte asemenea.

6. Posesorul acestui blog a fost coleg de grupa cu mine la facultate. Dar el n-are de unde sa stie. Pentru ca, dati-mi voie sa va sochez si traumatizez pe cei 1.244 insi care inca nu stiati acest aspect, Dorian nu e numele meu adevarat.

7. La Fulgerica, unde altundeva, am vazut un filmulet facut de niste pusti momentan elevi la liceul pe unde m-am perindat si eu 4 ani de zile. Pascanenii participa cu scurt-metrajul la un concurs pe tema combaterii consumului de alcool, dedicat liceenilor. Filmuletul poate fi vizualizat si votat - aici.

Raspuns

Ca vad ca intreaba si amicul Fulgerica daca mai traiesc.
Traiesc.
Presupun.
Cand eram somer, aveam timp de scris aici, de ramaneam si fara inspiratie.
Acuma cand nu mai sunt somer, as avea destule de scris, dar cand sa mai am timp sa scriu pe blog?...
Am intrat si eu in randul lumii, in sclavagism, pardon capitalism. `S angajat adica. La o firma dintr-aia de unde si dracu` prefera sa se calugareasca dupa o saptamana de prestat. Eu am muuuult mai mult de-o saptamana de cand prestez acolea.
Pierdut si umor dupa cum se vede.
Poate revin vreodata.

PS De citit mai apuc inca sa va mai citesc. Cel putin pe cei din blogroll de la mine.
Deci nu va culcati pe-o ureche. Ciao.

Long live Fulgerica si tagul lui

Apoi daca nu era Fulgerica si cu tagul lui, nu stiu cand as mai fi ajuns sa scriu pe aici, ca-s cu inspiratia pe minus tare de tot. Deci...
1. Vorba preferata - orice interjectie sau onomatopee ambigua, buna la umplut spatiul pe care cruda soarta mi-l rezerva pentru replicitle mele. Gen: nah, jdeci, mdeah, mda, aha, aham, etc.
2. Vorba nesuferita - ok, cand il zic eu.
3. Drogul favorit - muzica. Fiindca, fata de tigari, nu consum cu cartusul, nu put de la ea si nu fac cancer. Cred.
4. Sunetul preferat - plansul lui gigi becali.
5. Sunetul nesuferit - cand ma bate cineva la usa.
6. Injuratura -
7. Cine pe viitoarea bancnota - Zavoranu, sa treaca prin toate mainile.
8. Meseria pe care n-ati fi vrut s-o faceti - toate de pana acum.
9. Planta, arborele sau dihania in care v-ati reincarna - jneapan pe varf de munte, sa nu fiu toaleta tuturor cainilor, iar dihania - rechin, cam din acelasi motiv.
10. Presupunind ca D-zeu ar exista, ce v-ar spune dupa moarte: - "preiei tu de aici"

Mai departe dau tagul, daca vor sa primeasca, - Vio, Adrian, Flocea.

Dimineti mutante

Mai nou mi-era frica sa ma trezesc dimineata. In ultima vreme diminetile au fost o parte a zilei plina de surprize si de palpitatii la inima pentru mine. Asa ca acum, cand ma trezesc, sunt foarte evlavios, ma bucur ca tavanul e la locul lui, ma bucur ca mai am patul sub mine, ca ceea ce misuna deja treaza prin casa e nevasta-mea si nu o cohorta de aliensi razboinici, ca ceea ce zace langa mine e o plapuma botita si nu vreo reptila flamanda cu 3 capete si un picior. Si cum sa nu fiu asa socat dimineata, daca ultimele dimineti, consecutive, aratasera cam astfel:
-dimineata 1: ma trezesc, ma spal, ma pun la calculator sa mai citesc o presa, un bloguri si un xpert elevene, si cand sa porneasca computatorul, siiiiiurpraaaaiz, scan disk cu gasit de baduri pe hard disk. (FAT32, Win98, stiti voi...) Ce am facut toata dimineata? Am admirat scan disk de windoze 98 cu depistat de baduri, am mangaiat tastatura cu lovituri cu capul meu in timp ce minutele treceau vertiginos pe langa mine, mi-am ros unghiile in timp ce ma gandeam de unde ma cac bani de harddisk nou si cum o sa mut ce am pe alea 2 harduri de 40 pe ala ipotetic si de 250 giga pe care o sa mi-l iau cand o sa castig la loto chiar daca nu joc.
-dimineata 2: m-am gandit sa dorm mai mult, de frica sa nu ma trezesc si cand ma pun la comp sa descopar ca am baduri si pe cooler si tastatura, si am dormit mai mult. Intr-atat de mult incat am uitat ca nevasta are intalnire matinala cu taica-su, ala de e pt mine socru, si ca urmeaza sa-l aduca in vizita la noi. Asa ca in loc sa-l intampin pe socru cum era normal, cu paine, sare, casa curata ca unghiile de miss univers, pozitia drepti si zambetul fermecator de rigoare, l-am intampinat sforaind si cu curul semiacoperit de pijamale indreptat strategic catre usa. Asta in timp ce plapuma se odihnea pe podea in mijlocul casei. Totusi a fost bine, daca stau si ma gandesc ca n-a facut nici el infarct cand a vazut cu ce priveliste este primit in aceasta vizita, si nici eu cand am deschis un ochi si am vazut cine se holba din usa la buricul meu preaexpus.
-dimineata 3: m-am trezit, iar al doilea din casa, desi era 8 jumate ceasul, nevasta-mea presta cu heroes 3 wog la computatorul cu baduri dar inca functional, iar eu am constatat ca s-a simtit dintr-odata in acea zi generoasa si mi-a facut cafeaua. Calculand ca daca deja joaca heroes, cafeaua este facuta de ceva vreme, ca altfel ar fi avut inca treburi prin casa, m-am infipt zambitor si vesel in cana de cafea si am patit exact ca Moromete. M-am oparit de m-au luat toti dracii. Dar puteam sa urlu, sa zbier si sa dau cu mobila de pereti cat timp draga de ea a fost asa de amabila si m-a scutit de facutul cafelei in ziua aceea? Neah. A trebuit sa zambesc satisfacut in timp ce limba, cerul gurii si jumate de gat imi erau parjolite ca stuful din delta la romanii cei isteti primavara. Si apoi s-a mirat toata ziua cum de n-am mai mancat nimic si de ce incercam sa fumez tigarile fara sa le ating cu buzele.
-dimineata 4 fu cea in care ma sunara aia pt primul interviu, eu n-am inteles prea bine de la ce firma erau, si cand sa caut pe net sa vad si eu unde ma duc, picase. Netul de la Airbites.

Interviuri 2

Trecu primu` interviu, trecu perioada aferenta de asteptare, si veni telefonul in care eram chemat la al doilea interviu. La ce sa ma fi asteptat de la al doilea interviu? La discutat despre salariu si despre unde o sa fie biroul meu si alte chestii dintr-astea... organizatorice. O fi mit urban, sau parere proprie deformata, dar eu la asta ma asteptam de la un al doilea interviu, si cei pe care i-am mai intrebat despre chestia asta, tot cam in aceeasi nota mi-au raspuns. Ca e bun daca-i al doilea, treaba-i ca rezolvata, nu mai trebuie intrebari, testari, iscodiri, futai, al doilea interviu e in proportie de 90% dovada viitoarei angajari, si tot asa. Si uite cu asta m-am dus eu in cap la al doilea interviu. Pe drum pasarelele cantau vesele in copaci si nu numai, taranii in bemveuri nu mai pareau asa dezgustatori, lumea imi zambea, mda, iar eu mai aveam oleaca si mergeam in pas saltat, ca purandeii de gradinita pe vremea raposatului. Cand am ajuns acolo eram in aceeasi dispozitie, asa ca n-am mai pus la suflet ca persoana cu care trebuia sa ma intalnesc e sef si ca orice sef, a intarziat cateva minute bune. Si veni seful aista, si eu cu tot cu relaxarea, voia buna, optimismul si siguranta pe care le aveam la purtator, am fost introdus intr-o celula cu inca 3 directori si am fost executat. M-au intors aia pe toate fetele, m-au examinat, m-au adulmecat, m-au testat, m-au retestat, m-au fentat, m-au frecat, m-au demolat, iar intr-un final, dupa ce toate frustrarile lor de manageri intr-o tara de manageri putura fi descarcate in capul meu, m-au lasat sa plec. Am zburat de-acolo mai rapid si mai usurat decat cum ar zbura Miron Cosma din parnaie dac-ar fi gratiat. Cica urmau sa ma contacteze, iar, daca... Da` tot pentru un al x-lea interviu. Numai ca eu a doua zi eram deja la alt interviu, la alta firma. Care s-au lamurit intr-un sfert de ora ce-mi poate pielea. Fara sa se simta multumiti si convinsi doar dupa ce-mi numara si degetele de la picioare sau dupa ce-mi afla ascendentul zodiacal al strabunicului meu de pe mama.

Rugaminte

Un click aici si unul aici, si va sunt vesnic recunoscator.
Dincolo de linkurile respective nu sunt altceva decat desenele unor copii de clasa I, asta daca va gandeati la prostii sau mai stiu eu ce.
Multumesc mult.

This rocks

Gogu Kaizer rocks. Aici. Mai ales partea cu " Isi baga dracu' mintile in cap, isi revine, scrie ce vrea mătărânga lui, scrie pentru el si pentru ştromeleagul lui, îşi bagă picioarele în el de trafic, îşi expune ideile cum vroia sa o faca de la bun inceput, i se fâlfâie de parerea altora, renunta la paranoia, merge mai departe, realizeaza ca "blogosfera" nu inseamna nimic pentru el si el nu inseamna nimic pentru "blogosfera", revine la a fi el insusi si intelege, in sfarsit, ca blogul nu e nimic altceva decat o cale de a-si exprima ideile, fictiunile, parerile si ce dracu' ii trece prin creieri." Vedeti aici tot postul.

Fatalu` de mine

Jdeci azi am fost la un interviu. Si am ajuns prea devreme. Si a trebuit sa prestez despre admiratia mediului inconjurator in timp ce sprijineam un stalp. Si daca tot eram imbracat in toale de nunta, am zis sa pozez putin pentru copacii din zona in timp ce invarteam pe deget cheile de la masina pe care n-o am. Asa cum fac manelozaurii. Doar ca eu prin gestul asta incercam sa ma abtin pentru cateva minute de la a-mi mai aprinde inca o a o suta zecea tigara. Si cum pana atunci nu era nici dracu` prin zona sa ma vada, de nicaieri a aparut una bucata veverita. Dintr-aia astfel imbracata de se cunostea ca e usa de discoteca si locul din dreapta in bemveu de capsunar ajuns patron de covrigarie. I s-a blocat privirea in mine. Eu eram deja blocat cu mintea in interviul care ma astepta, in faptul ca nu mai am bani nici sa trec strada, si ca daca nu ma angajez mai degraba n-o sa mai am bani nici sa incui usa la casa. Deci chiar nu-mi ardea de veverite, mai ales ca acasa nevasta ma astepta cu melesteul pregatit pentru vesti bune si comportament adecvat. Si cum ma gandeam eu asa, la boaba de mazare pe care o s-o fugaresc prin farfurie diseara la cina, madmoazela s-a gandit sa ma scoata din contemplare si sa ceara o tigara. Eu, deranjat fiind din gandurile mele optimiste, am sperat macar ca de la monte carlo-ul meu basarabean pe care i l-am oferit sa i se zguduie putin tinuta si sa presteze despre cum ii sare tricouasul pe organe in timp ce s-ar zvarcoli pe jos inecata si cu tuse convulsiva. Dar n-am avut noroc. A pufait de doua ori si mi-a aruncat bunatate de tigara pe jos. Mi-a multumit ranjind o fasole cam colorata catre mine si a cerut si-un servetel. I-am intins si-un pachet de servetele, constatand ca oricum isi cam tragea cu gratie mucii in piept si sperand ca dupa asta o sa fiu scutit de prezenta ei in imediata mea apropiere. La care ea, observand ca in afara de faptul ca ma executam si-i dadeam ce-mi cerea, sunete nu scoteam iar zambete nici atat nu emanam, a luat un servetel, a ranjit iar fasolea catre mine, si-a dat fotogenic parul la o parte din ochi, s-a aplecat si si-a sters incaltarile de praf invizibil. Am zis de vestimentatia foarte... primavarateca de-o avea la purtator? De piatra sa fi fost si nu se putea sa raman indiferent la asemenea etalare de... interes. Asa ca i-am intins pachetul de Monte Carlo si i-am zis zambind complice sa ia mai multe, ca eu oricum mai am si-acasa. I l-am lasat in mana cu 4 tigari in el si dus am fost.
Acu-s acasa si scriu pe blog, datorita faptului ca Airbites mai da si net din cand in cand, in afara de sictir, si datorita faptului ca nevasta e la facultate. Altfel, daca era acasa, aveam eu alte chestii de facut...

Interviuri

Azi fu iar interviu in planul meu cotidian. Adica iar prestat despre cat de valoros si de baza sunt eu si cum de nimeni nu m-a luat inca. Diferenta fata de interviul de azi si interviul de data trecuta e ca la interviul de azi eu chiar vreau jobul respectiv. Si de aici am constatat alte diferente:
-la jobul de la interviul de data trecuta mi se cam falfaia ca interes. Nu era ceva sa ma faca sa ma cracanez de emotie la gandul ca ar putea fi jobul meu, si nici sa ma dea jos de pe scaun de dorinta ca, prin urmare, sa impresionez la interviu. Asa ca, desigur, am prestat cat se poate de corespunzator. Relaxat si pe felie. Jobul de la interviu de azi, am constatat ca e misto si-l vreau. Prin urmare am prestat la interviu cat se poate de, hai sa nu zic patetic, dar nici mult nu mai aveam si exact asa era. Incordarea si crisparea fura cuvintele de ordine pentru starea de atunci.
- la jobul de la interviul de data trecuta, de care mi se cam rupea, eram tot baiat-gigel ca prezenta si fizica, pe langa cea de spirit. La aista de azi, la care chiar vreau jobul, au avut grija firele din barba sa faca rascoala si sa plece fiecare in directii diferite, ca sa nu mai zic ca parul din cap se aseza dupa vointa lui proprie cat mai original cu putinta, fie aducand spre freza punk, fie spre freza cunoscuta sub numele de castron.
-la jobul de data trecuta a fost o vreme numa` buna de tranzitat Iasu` spre locul unde era interviul imbracat in toale de nunta si implicit cu streangul bine infiletat in jurul gatului. Azi a fost caldurica, suficient cat cravata sa-si indeplineasca cu maxim de succes rolul de asfixiere si suficient cat atunci cand am aterizat la locul interviului sa trebuiasca sa consum vreo trei pachete de servetele cat sa mai ascund din debitul fluviilor care curgeau de pe mine.
-la interviul de data trecuta am fost bine dotat cu stoc de gume acceptabil mirositoare, la interviul de azi desigur ca am omis acest aspect si m-am trezit in fata intervievatorului (asa se zice?) probabil duhnind a monte-carlo-ul basarabean consumat in cantitati de pachetul pe ora pana in acel moment.
- la interviul de data trecuta am fost bine dotat cu informatii despre ce e firma respectiva, cum se cheama si despre ce presteaza, la interviul de azi, pana n-am ajuns acolo n-am stiut la/pentru ce ma duc. Asta nu fiindca sunt eu disperat si trimit cv-ul la o suta de firma odata, de nu le mai stie nici dracu` care si cum, ci pentru ca bestjobsu` nu stie sa mai arate la ce am aplicat, moara in bezna (vorba lu` Gogu Kaizer) cu site-ul lor de maro cu tot. 1-0 pt ejobs. Iar cand mi-am amintit cum a zis ca-i zice la firma ala de m-a sunat si m-a chemat la interviu, era prea tarziu, netul de la Airbites picase si picat a ramas. Halal noutate.

Zambon, Zamparini, suedezii

Zambon, o fi el escroc, smecher si profitor, dar si Iancu e prost si fatarnic. Eu nu inteleg, prefera sa dispara clubul cu totul decat sa plateasca aluia meleonu` de dolari, stiut fiind ca Iancu are de unde, si oricum a dat mult mai multe meleoane pe jucatorii-mercenari care mai si presteaza mai slab decat jucatorii de la echipa de tineret a aceluiasi club?
Si oricum, si prostia lui e de vina, ca altfel n-ar fi cumparat clubul fara palmares si alealalte chestii de-au ramas la Zambon.
Zamparini, siciliano-vero, il presidente de la clubul Palermo, s-a ofticat ca Mutu mai da si goluri, si l-a facut tigan. Nasol din partea lui. Dar oricum, parerea mea, e de preferat mutu tigan decat tiganu mut.
Aseara fu meci caritabil intre Manchester si o selectionata a Europei, cu ocazia a nu-stiu-ce aniversari a UiE. Iar la un moment dat comentatorul a constatat ca in atacul "Europei" presteaza doi suedezi. Iar eu in acel moment dat mi-am imaginat un Andersson si-un Svensson, blonzi, inalti si cu ochi albastri, stand in careu sa dea cu capu` la centrari, in stilul bine-cunoscut de fotbal scandinav. Doar ca suedezii erau: unul Ibrahimovici, Zlatan Ibrahimovic, care e mai degraba cunoscut ca fotbalist tehnic, si e brunet, si dupa nume puteti deduce cat de suedez din mosi-stramosi este (el este suedez ca nationalitate, ok, dar totusi...), iar celalalt era Larsson. OK, dupa nume pare suedez valabil. Numai ca e putin mai inalt decat masa si este putin cam mulatru, ca sa nu zic ca e mulatru in toata regula.

Microbu`, bata-l vina

Ghici cine-i tipul care abia vede pe unde merge deoarece astazi si-a schimbat ochelarii si e ametit de la ei, care e intr-atat de slabut si atletic incat l-ar face pe Piedone sa tremure emotionat la vederea lui si sa se simta dintr-odata sexi, care e si acum schiop de la luxatia de rotula cu ruptura de ligamente ajunsa celebra in randul doctorilor ortopezi din Iasi din primavara lui 2006, care nu a mai mers pe jos mai mult de 100 de metri din toamna, care nu mai are din copilarie o pereche de adidasi care sa aiba si talpa, dar care in seara asta se va duce sa joace fotbal pe terenul sintetic din Agronomie?

Ce altceva daca nu Airbites

La 5 minute dupa ce am publicat postul de mai jos, mi-a cazut netul. Si-a stat picat pana acum. Vreo 2 ore. Asa ca luni dimineata. Ca e net de la Airbites. Deja din 4 chestii despre care scriu, 5 sunt despre Airbites. Care am impresia ca s-au prins care dintre clientii lor sunt eu, ala dragut care scrie atatea lucruri bune despre ei in blogul meu, acesta aici de fata prezent. Cred ca s-au prins dupa felul dragut si amabil in care s-au purtat cu mine saptamana trecuta cand am fost sa le platesc pentru netul cel iute si bun pe care mi-l ofera. Atata greata si sictir cred ca n-ar avea nici Taricelu in el daca ar trebui sa-l caute de carii pe Basexu. Dar poate ca asa se poarta ei de obicei cu clientii, de la prea multe multumiri si aprecieri ce-or fi primind in fiecare zi. Oricum, ce mai vroiam sa zic e ca, spre surpriza mea absoluta, Airbites-u` ofera si servicii de telefonie fixa. Iar sloganul lor publicitar e ala de se vede si afisat prin oras, spre coruperea viitorilor nefericiti, si anume "Arde-ne la factura de telefon!". La care eu nu pot sa nu ma gandesc ca este o continuare subinteleasa - "...ca noi oricum te ardem la calitatea serviciului oferit". Cum dracu` o fi sa ai telefon fix fix de la Airbites, nu vreau sa ma gandesc. Probabil cand o suna clientul pe, de exemplu, mama-sa, discutia incepe cu "ce faci, puiu` mamii, cum de m-ai mai sunat?", "pai ce sa fac, mama, uite am prins ton la telefon, dupa ce tot incerc de-o saptamana sa vad daca are, si am profitat de ocazie sa te sun".
Tot in scopuri promotionale, s-a gandit Airbitesu` sa ofere invitatii la megaextraarhiultrasuperconcertu` Sistem de vineri seara din Rosu si Negru. Dadea invitatiile celor care veneau sa plateasca netu`. Dar beneficiai de intrare libera cu ea doar pana la o anumita ora din acea seara. Iar pe hubul de ODC unde fac schimb de licente utilizatorii Airbites, astazi era inca pus anunt cu "vino sa-ti platesti abonamentul la airbites si iei cu tine si o invitatie la concert" sau ceva de genul. Sa mai zic ca azi e luni, dar ei nu s-au obosit sa mai precizeze ca respectivul concert A FOST DEJA? Vineri seara. Iar azi e luni. Jmecheri, nu? Apropos, in acelasi spirit etic de facut publicitate si afaceri, vand si eu doua bilete la concertul Depeche Mode din iulie 2006. Numai 80 RON bucata. Proaspete si bune, neamule!

PS Sa n-aud ca e scuzabil, ca de vineri pana azi n-au avut timp sa schimbe anuntul sau mai stiu eu ce. Daca eu nu as fi platit netu` saptamana trecuta si m-as duce azi sa-l platesc, in loc sa mai astept vreo 2 saptamani, in ideea ca daca ma duc azi ma fac si cu invitatie la concert, presupunand ca m-ar interesa asemenea concert, si prin urmare mai imprumut si bani, presupunand ca n-am, ca sa ma fac si cu invitatia la concert - chestie care se intampla doar daca platesc azi, si presupunand toate astea, daca atunci cand ajung la ei cu banu` de net in mana si astept invitatia, ei ce-or sa zica, ce-or sa faca? "Pai stiti..." Iar eu care am imprumutat bani sa platesc netul azi, repede, iute, ca vine chitanta cu tot cu invitatie. Sau poate n-am imprumutat bani, dar sunt disperat dupa Sistem, si prin urmare mi-am vandut un rinichi sa fac rost de bani sa platesc netul care vine cu tot cu invitatia aia. Sau mi-am vandut casa. Sau am dat in cap la unul pe strada. Sau i-am facut statuie lu` Gigi Becali.
Mai am o nedumerire. De cand Sistem "concerteaza"? Adica... dau concert? Pai concertu` nu implica si ceva numit cantat? Eu stiam ca astia bat la niste butoaie. Aia nu e mai degraba reprezentatie? In fine, nu vreau sa mi-i pun in cap pe aia dintre voi la care Sistem place.

Xeroaxe sau noua problema sociala?

Se ia ce-am scrie eu inspirat din realitate, sub titlul Joc in societate, in decembrie, si se mai ia chestia asta aparuta azi in Ziarul de lasi.
Asemanari? Nu zic eu.
Deosebiri? E tramvai si dealerul e de sex feminin. Restul - nu zic eu.
Concluzii? Nu zic eu.

Cu serveru` de counter-strike

Eu nu am nimic cu counter-strike-ul, de moment ce-l joc, dar am ceva cu jucatorii de counter-strike, de moment ce scriu despre el pe-aicea. Si cum mi-a cam ajuns de a fi apreciat pe serverele altora, intr-atat de apreciat incat la fiecare headshot sunt ovationat cu "codatule" si servit cu "kick"(desi Adrian e expertul in dintr-astea), am hotarat sa-mi fac serverul meu. Dar si sa fie un server special, un server care, cred eu, se va potrivi perfect cu tipologia majoritatii jucatorilor de counter-strike. Iar acest lucru se va vedea din regulile acestui server. Fiindca, dupa cum unii stiti, fiecare server, are reguli. Iar ale mele vor fi cam astea:
Pt. admini, pe care-i voi alege personal in urma unor teste de specialitate care ma vor lamuri in privinta gradului in care respectivii indeplinesc conditiile necesare devenirii de admin pe serverul meu, teste precum:
- stie sau nu sa restarteze un calculator cu o mana legata la spate si stand in pozitia culcat sub biroul cu unitatea centrala
- poate face o suta de flotari in degete in timp ce da headshot la o haita de gaini psihopate pe cs_italy
- poate calcula radical din patrusutesaizeci si doi paranteza la patrat in timp ce schimba harta pe server fara a o da la vot si fara sa foloseasca tastatura.
Asadar, ca iar m-am luat cu vorba, reguli pt adminii serverului:
1. Un admin al acestui server are obligatia ca, in caz ca apare vreun conflict intre jucatori, sa-i provoace pe acestia si mai tare si sa faca tot ce este posibil pentru ca respectivul conflict sa degenereze intr-o cearta generala care sa tina trei zile, patru nopti si cinci dimineti, care sa ajunga sa fie subiect de disputa si la Casa Alba si Kremlin si care sa se incheie cu razboi intre Groenlanda si Patagonia iar in final internetul sa fie interzis prin decret ONU tuturor persoanelor brunete cu ochi albastri.
2. Un admin al acestui server este obligat sa ofere la cerere username-ul si parola sa oricarui alt jucator. In caz ca adminul nu se supune acestei reguli, jucatorul care a cerut user-ul si parola acelui admin are dreptul sa-si ia ban de 5267 de minute si 13 secunde de la acel admin, in timp ce acel admin este obligat sa-l ia in casatorie fara contract prenuptial pe acel jucator si sa se mute cu parintii acestuia.
3. Un admin al acestui server este obligat sa utilizeze comenzile slay, kick si ban cat mai aleatoriu cu putinta. Daca prin folosirea haotica a acestor comenzi se produce o razmerita pe internet de la care serverele NASA vor fi hackerite, atunci acest admin va fi premiat personal de mine cu o sticla de acetona pe care sa si-o toarne in coliva.
Reguli jucatori.
1. CT sunt obligati sa ignore complet X-urile, in caz contrar ei fiind obligati sa faca push folosind doar arma universal cunoscuta in cs drept glock. Teroristii sunt obligati sa ignore complet CT-ii in timp ce isi paseaza unul celuilalt bomba, pana ce nu mai ramane decat un singur terorist in viata, atunci jocul putand fi reluat dupa regulile clasice.
2. Orice tip de cheaturi sunt obligatorii. De fapt jucatorii care vor stapani cel mai bine combinatia de cinci wallhackuri, trei aimboturi si doua speedhackuri vor primi admin. Intrarea pe acest server fara cel mai mic wall in spate va duce la suspendarea permanenta a vremii de-afara si la o amenda din partea OPC pentru nerespectarea regulilor de igiena in somn.
3. Injuriile pe server nu sunt permise, sunt obligatorii. In loc de "salut" sau "re" se va folosi orice combinatie de cuvinte ce include sintagmele "mm" sau "gm" sau care face directa referire la originea oricarui jucator de pe server din acel moment.
4. Respectul fata de admini este total interzis de asemenea. Discutiile ce au ca obiect: preferintele sexuale ale acestuia, coeficientul sau de inteligenta sau capacitatea rudelor acestuia de a se detasa de apartenenta la regnul animal sunt cat se poate de binevenite si apreciate. Daca un admin nu cedeaza nervos in termen de maxim doua ore si 16 minute si nu sfarseste prin a-si da cu tesla-n "stiti-voi-ce" si prin a renunta complet la internet, tehnologie, viata contemporana pentru a se duce la manastire si a deveni cel mai calugaros calugar dintre calugari, atunci se cheama ca acel admin a avut parte de tratament preferential din partea jucatorilor, chestie care va fi penalizata cu aplauze, confetti si sarbatoarea muncii la uzbeci.
5. Atunci cand bomba este pusa, CT sunt obligati sa dea cu tatuajul prin baza la tero.
6. Jucatorii cu lag vor trebui sa-si puna pe desktop wallpaper cu Max Payne in timp ce face copii cu Lara Tomb Raider iar pe fundal Bomberman da cu var lavabil de la Savana.
Cererile pentru testarea pentru postul de admin se vor depune la sediul firmei Airbites si vor contine
-nume (adica nickul folosit in cs, care trebuie sa fie cat mai greu de reprodus sau retinut, gen "r42b0in1kool_Lum1n11_$a5T33nS", "2305925829032093211", sau "_&#$!2*(<~"),
-varsta (adica 1. sub 13 ani, 2. intre 13 si 16 ani si 3.da-te dracu` ca tu nu esti de serveru` asta),
-scrisoare de intentie, redactata sub forma unei dedicatii pentru firma Airbites, care sa contina cuvintele: "imi", "bag", "voi", "firma", "voastra", "rahat", "dumnezei(i)", "crucea", "mamei", "voastre", "netul", "vostru", "infect".

Am comis-o

Luati-va o cana de apa rece langa voi, sa aveti ce trage in piept in momentul de uluiala ce urmeaza, ca aer sigur nu va mai fi suficient prin zona. Sau cel putin asa am patit eu. Asadaaaaaaaar:
iata-ma si dat la ziar.
Felicitari Ziua de Iasi ca dedica o pagina blogurilor si multumesc VisUrat ca si datorita lui am ajuns si eu aici.

Lipsa de inspiratie

Caut subiect de articol de scris aicea pe blog. Dau in schimb dreptul la comentarii. Daca pe langa subiect mi se ofera si articolul gata scris, dau pe langa dreptul la comentarii si dreptul de abtinere de la comentarii.

Airbites reloaded

Ce am marait eu oleaca pe aici (aici si aici) pe blog de Airbites si calitatea netului pe care mi-l ofera, fu fâs, fu parfum de roze in comparatie cu ce devotament prezinta tipul acesta in a descrie cat de fascinant e sa ai net de la ei. Deci mai sunt si alte persoane incantate de Airbites, si asta inseamna ca eu paranoic nu-s. Prin urmare s-ar parea ca se merita sa revin cu posturi pe tema asta, atat de draga mie. A serviciilor oferite de Airbites. Dar nu acum. Ca e noapte, si merge netul. Ca daca era ziua, atunci poate se merita sa scriu intr-un notepad articole pentru blog, ca oricum netul ori nu mergea, ori mergea cu viteza unui melc decapitat impins la deal de-un melc schiop. Dar acuma e noapte, si am o idee de net, de cativa kilo acolo, cat sa-mi verific si eu mail-ul, ca doar de asta dau 50 RON pe luna, pentru asa-zisa viteza de 1 mega. De la Airbites.

Counter Strike, scurta prezentare

Counter Strike este un joc cultural-educativ, ce poate fi jucat de fete si baieti, dar e jucat numai de barbati adevarati. Este jucat in mare parte de persoane de sub 15 ani, cei peste 15 ani fiind de obicei denumiti laudativ si cu respect pentru varsta lor, "noobi". Scopul jocului este sa-i faci pe ceilalti sa te ovationeze cu apelative precum "codatul dracului". Abilitatea ta in a juca Counter Strike bine sau foarte bine este descrisa de ceilalti cu formule admirative precum "are aim" sau "are wall", formule care ar sinonima in limbaj uzual cu "are talent gagiul".
Pentru a putea fi jucat, Counter Strike-ul necesita o gama larga de deprinderi si cunostinte, dintre care cele mai complexe sunt un mouse, vreo 10 taste si o pereche de ochi, dar este suficient si unul singur. Expertii considera ca este necesar si un monitor, dar incepatorii se pot rezuma si la un sistem audio. Pentru a putea juca este totodata obligatorie vestimantatie de culoare grena, in timp ce detinerea de degete la maine este optionala.
Jucatorii de counter-strike sunt denumiti generic "boti" si pot fi recunoscuti in public dupa culoarea rosie-sangerie a globilor oculari, dupa tremurul nervos al mainilor si dupa faptul ca daca se arunca un cartof la picioarele lor vor sarea brusc in lateral intorcandu-se in acelasi timp cu spatele sau uitandu-se in alta parte. Alta modalitate in care pot fi recunoscuti jucatorii de counter-strike este ca acestia sunt cei mai numerosi cumparatori de tastaturi si mousi de la magazinele de specialitate.
Efectele benefice ale counter-strike-ul sunt universal recunoscute, mai ales cele asupra copiilor prescolari, care in urma desfasurarii acestei activitati vor prezenta capacitati deosebite de asimilare a informatiilor oferite, un mai mare interes fata de scoala si invatare si isi vor dezvolta o personalitate mai toleranta, pasnica si echilibrata din punct de vedere psihic.
Voi reveni intr-o data viitoare cu o descriere mai ampla a jocului in sine. Pana atunci o sa va descriu ce fel de server de cs (unic, senzational si de mare impact) am de gand sa fac. Dar tot la o data viitoare.

Mica satisfactie personala

Dupa cum stiti, ca de ascuns n-am ascuns niciodata, eu sunt unul dintre dinozaurii care tin cu dintii de windows 98 si se bucura de erorile lui si in prezent. Prin urmare, nu mi-am putut retine un ranjet de hiena cand am vazut articolul acesta.
Dar recunosc ca se apropie momentul in care va trebui si eu sa ies din padurea deasa si umbroasa si sa renunt la 98. Pentru 2000.

Good goin`

Felicitari VisUrat si Fulgerica pentru premiile luate la Roblogfest. Astept invitatia la bere. :P

Industrial & industrial

De la un mail de la another am aflat, ca pe site-ul lu` Alfa Construct, printre gresie si faianta poti gasi si asa ceva.
Deciii... sincer, felicitari, super tare frate! Si nu sunt sarcastic acum cand ovationez chestia asta.

Farmece

Ce mereu cand crezi ca e, nu e, si cand ai nevoie sa fie, nu e, si cand ti-e lumea mai draga, dispare daca era, si are aceeasi frecventa in a veni si a pleca precum bataile inimii unui colibri?
Raspuns: reply-ul la ping in gateway, daca ai net de la Airbites - Iasi.

Reportaj stand in fund pe trotuar

La articolul "Reportaj de pe scara autobuzului" de azi din Ziua de Iasi, mi-am amintit de-o faza vazuta intr-o dimineata cam la a 3-a statie a maxi-taxiului nr 6, cum vine dinspre Dacia spre Copou, acuma vreo 2 ani. Ajunse maxi-taxi-ul in statia deja ticsita, iar soferul face greseala sa opreasca. Cineva din statie trage de usa plianta, cu intentia sa urce. Cum a tras de usa, deschizand-o, serios vorbesc, cum au cazut din maxi-taxi 3 insi, o batrana, un mos si o probabil studenta. La propriu au cazut. Buf pe trotuar direct din microbuz. De gol ce era microbuzul. N-au avut timp sa se echilibreze, sa aterizeaza in picioare, sau ceva, ci au picat exact ca barabulele. Lumea din statie, ce sa faca, au sarit. Nu in ajutor, ci peste aia 3 care se culegeau de pe trotuar. Sa prinda loc in microbuz in locul alora. Colegul cu care eram a facut greseala sa incerce sa-i adune pe aia de pe jos. A pierdut momentul sa se bage si el in microbuz, mai exact in spatiul de 3 milimetri ce mai era disponibil in pragul usii. A trecut de la starea de mirare si dezgust pe care o avea cand a vazut cum erau calcati in picioare aia 3 insi de cazusera din microbuz, la o stare cat de cat mai apropiata de cea a multimii. Si a procedat ca atare. Ii dau oarecum si acum dreptate. A vazut ca el e singurul preocupat de soarta celor de pe jos, in timp ce multimea se bulucea inspre microbuz, si s-a gandit sa procedeze pe masura reactiei multimii. Asa ca, dupa ce i-a recuperat pe prabusiti, a profitat de faptul ca usa nu a mai putut fi inchisa din motiv de omusteni ce stateau in pragul ei, si a considerat ca poate sa incerce sa urce folosind tactici adecvate situatiei de ansamblu. Asa ca a ridicat un picior, talpa in fata, si s-a impins inainte. Si-a facut loc in maxi-taxi. Impingand in continut cu talpa ghetei masura 46. La zarva deja existenta se adaugase zgomot de oase paraind. De protestat, mai protestau doar aia 2 insi pe ale caror sale isi lipise colegul talpa inainte sa impinga. Dupa ce a impins, nu s-a mai auzit nimic. Sa mai zic ca a coborat soferul, fiindca tocmai descoperise ca ii fusese rupta tetiera la scaun in acele momente?
Mosul, care cazuse din microbuz si nu s-a mai obosit sa incerce sa urce la loc, zise catre mine in timp ce se stergea de praf stand in fund pe bordura trotuarului, ceva de genul "Ce-au ajuns oamenii din tara asta..." "Cu siguranta nu pietoni" a fost raspunsul soferului, care tocmai constata ca ii pocnise si un geam la microbuz si se invartea disperat in jurul carutei.

PS Banc
La o statie de benzina cu o singura pompa, se opreste un tip cu un "Hummer" si incepe sa bage benzina.
Trece o jumatate de ora, el baga benzina...
Trece o ora, el baga benzina... Doua ore...
In spatele lui s-a facut coada, toti injura in delir.
Unu' scoate capul pe geam si ii striga aluia cu Hummerul:
- Asculta, ba! Macar opreste dracului motorul cand bagi benzina...

Despre timpul neprietenos

Stiam ca de obicei, la nunta si inmormantare, pregatirile dureaza mai mult decat evenimentul in sine. Dar o mare diferenta intre durata pregatirilor si durata evenimentului in sine am descoperit ca se inregistreaza si in alte situatii.
Exemplul 1: eu ieri am fost la un interviu. Pregatiri:
-asteptat sa se incalzeasca apa ce trebuia sa fie calda - 10 minute,
-baia -15 minute,
-pus alte haine decat cele de scandal pe mine - 5 minute,
-facut nod la cravata ( a doua oara in viata ) - 20 minute,
-curatat pantofi - 5 minute
-incaltat pantofi, implicand sufocarea cu cravata in momentul aplecarii - 10 minute
-aranjat cele 4 fire de par din varful cheliei in directia punctelor cardinale - 5 minute
-spalat dinti - 5 minute
-asteptat sa se termine de curs sangele din gingii - 10 minute
-amintit ca n-am cv decat pe comp si scos la imprimanta - 5 minute pana a binevoit compul sa se deschida si sa re-re-recunoasca imprimanta
-scos din nou cv, de data asta vizibil - 2 minute
-sunat la taxiuri si gasit taxi liber pt comanda - 5 minute
-drumul cu taxiul - 20 minute
-nimerit intr-o cladire de birouri biroul care trebuia - 7 minute
-asteptat sa-si termine de baut cafeaua persoana care intervieva - 10 minute
Total - 134 minute, 2 ore si un sfert (sper ca am calculat bine).
Interviul a decurs cam astfel:
-buna ziua.
-buna ziua, sunt x si am venit pentru.
-stiti contabilitate?
-nu.
-pai n-ati terminat economia?
-da, dar nu specializarea contabilitate.
-aha, multumesc, la revedere.
-la revedere, o zi buna.
Cam 2 minute asadar. Vs alea 134 de pregatiri.
Alte exemple ar fi:
1.cat timp petrece una bucata gagiu barbologind, mergand la sucuri si cumparand flori pana ce o-mbraliga pe una bucata gagica, vs cat timp dureaza sa primeasca propriu-zis acea una bucata gagiu ceea ce urmarea.
2.cat timp petrece una bucata student facand fituici, invatand pe alocuri si fiind stresat, vs examenul in sine pt care a facut astea.
3.cat timp petrece una bucata absolvent de facultate scriind la lucrarea de licenta, tocind-o, legand-o si depunand-o, vs durata examenului de licenta in sine.
4.cat timp petrece una bucata disperat cautand melodia x super-rara, instaland torente si odecee si cautand pe ele, si facand trafic pe urmasele napsterului, vs cat dureaza sa asculte melodia o data gasita.
5.cat timp petrece una bucata roman-simplu muncind atata cat e cazul si asteptand salariul, vs ziua in care salariul e luat si si dat pe intretinere, curent, si etc.
6. etc, ca m-am plictisit deja.

Astept sa aud de situatii mai putin uzuale in care sa se aplica algoritmul, situatii precum - omustean care sa se pregateasca o saptamana pentru o ora de... somn sau blogger care sa cloceasca o luna pentru un articol de zece randuri.

Oda(u) lu` Airbites

Eram inainte intr-o retea de cartier, mica si cuminte ca libidoul unui episcop, pe nume Getnet, in care nici vitezele sau tarifele nu erau cine-stie-ce incantare, dar nici netul nu mi-a picat nici macar o ora, cat a fost sa fie. Dupa aia aceasta retea a cam raposat si s-a transformat intr-o parte din Airbites. Care Airbites probabil are ca politica o apropiere de client, o mai mare interactiune cu acesta. Care cel mai usor probabil se realizeaza atunci cand netul chiere iar clientul (eu?!) se isterizeaza, ii injura, ii suna (sau le da beep, dupa caz), ii la un punct de a le trimite opece-ul sa-i mangaie, etc. Adica le percepe mai constient si mai consistent existenta. Airbitesilor. La care netul mai si pica. La fiecare picatura de ploaie. La fiecare fulg de ninsoare. La fiecare grad sub zero, Celsius. La fiecare vrabie zgribulita ce isi face manichiura stand pe unul dintre cablurile lor. La fiecare pom scuturat de vreunul cu Dacia, oriunde in judetul Iasi. La fiecare aparitie televizata a lu` horMonica & vIrinel. La fiecare beletel trimis intre si spre politicienii romani, etc
Probabil unicul efect al unei revolutii armate pe o insula nelocuita din Pacific sau al unei coliziuni dintre un meteorit de dimensiunea unui muc de tigara si planeta Pluto ar fi, desigur, de asemenea, caderea netului in Airbites.
Intrebare - care e probabilitatea sa-l ia dracu` pe textu` aista in momentul in care dau sa-l public pe aista blog, din motiv ca netu` a picat cat am scris randurile astea, iar sa salvez undeva mi-a fost lene?

Odoroleapsa

Zise Vio sa zic ce parfumuri/mirosuri agreez, sau ceva de genul. Dificil a dracu`. Mai bine-mi cerea sa-i aduc la usa nava spatiala a lui Picard si pe Picard, ambii in marime naturala. De ce dificil? Pai unul dintre efectele faptului ca fumez cam la fel de rar precum respir, este ca de vreo cativa ani nu prea mai simt mirosurile, de nici o culoare sau forma. De aia pentru mine de vreo 2 ani incoace, de fiecare data cand simt o mireasma, de orisicare, numai mireasma sa fie, apoi e sarbatoare. Ce sarbatoare, putin spus, de fapt se opreste pamantul in loc sa ia parte la momentul meu de extaz. Care moment de extaz e cam prost inteles insa de cei din jur.
Exemplu: am un amic care odata a trebuit sa plece brusc de-acasa, in timp ce tocmai gatea, si s-a intors peste vreo saptamana. Timp de o saptamana ceea ce lasase el in bucatarie atunci cand gatea, cartofi taiati felii si ramasi asa intr-un castron cu apa, niste praz aruncat in chiuveta, ramas sa fie spalat, niste peste crud, niste carne de pui fiarta intr-o oala, si niste porumb fiert, uitat si ala intr-o farfurie pe masa, au avut timp sa fermenteze si sa cloceasca, ca doar era vara si 30 de grade afara. Cand a revenit amicul asta al meu acasa, si eram si eu prin preajma, dupa ce a deschis usa a trebuit sa se sprijine bine de pereti ca sa poata sa faca pasi pana in bucatarie. Mie imi curgeau ochii si imi tiuiau urechile, dar in rest eram destul de senin. Amicul in schimb a trebuit sa o zbugheasca urgent urland spre baie, datul la rate era o chestiune mult prea stringenta pentru el in acele momente. Cand s-a intors de la baie, cu prosopul pus pe fata si bine zdruncinat de la activitatea pe care a desfasurat-o in baie, m-a gasit pe mine in bucatarie, stand pe un scaun, cu fata radiind de bucurie, ranjind fasolea catre el, si declarand cu maxim de fericire in glas ceva de genul: "Cred ca simt si eu ceva, incredibil, n-am crezut ca o sa mai am parte de asa bucurie, mda, cred ca in sfarsit, miros si eu ceva-ceva". M-a cam trimis la plimbare dupa asta, credea ca-mi bat joc de el.
Deci, dupa cum spuneam, oamenii nu au pic de intelegere pentru un amarastean ca mine care nu mai are miros si trebuie sa-si traiasca singur drama. Pare mult spus drama? Iar exemplu: acuma vreo 3 ani, nu eram eu prea constient de faptul ca mie mi-a cam pierit simtul mirosului. Si pe atunci nici nu aveam pe nevasta-mea colocatara cu mine, sa-mi mai dea cate un ghiont in momentele de nevoie. Asa ca, fara nevasta prin preajma, fara simtul mirosului si fara sa stiu ca-s fara de simtul mirosului, apoi cand era o nevoie si ma dadeam cu parfum, mereu mi se parea ca parfumurile sunt produse de o calitate superproasta. Ma dadeam cu respectivul parfum si nu simteam nimic. Nici o boare, nici o mireasma, nimic. Asa ca ma dadeam iara. Si tot nimic. Si ma dadeam iara. Si iar nimic. Pana dadeam jumate` de tub sau sticla la o folosire. Si apoi cand mergeam cu tramvaiul nu stiam de ce pe o raza de 4 metri in jurul meu oamenii deveneau super agitati si incercau sa prinda distanta. Babele lacrimau, copiii din carucioare se puneau pe oracait, iar liceenii rebeli si nepoliticosi se grabeau sa-mi cedeze locul. Din fericire, cam pe cand incepeam sa-mi cumpar parfumuri cu aceeasi frecventa cu care imi cumparam tigari, s-a mutat nevasta-mea cu mine si mi-a atras atentia ca de fapt, totusi eu sunt motivul pentru care vecinii mei de bloc incepeau sa se mute in draci, desi eu stiam ca nu dau muzica tare si nu fac alte probleme asa de mari.
Totusi, e leapsa, deci... ce mirosuri IMI AMINTESC CA-mi plac:
-mirosul de cerneala din ziare sau o carte foarte noua
-mirosul ala jilav, de frunze, de padure
-mirosul de zahar-ars
-altele, nu-mi mai amintesc acum.
Leapsa o dau mai departe cui o vrea s-o ia.

Alta studenteasca

Ca cica doi studenti, in amfiteatru, in timpul examenului scris, unul in banca din spatele celuilalt. Ala din spate se chinuie juma` de ora sa vada la ala din fata. Se uita cand peste umarul din dreapta al aluia din fata, cand peste ala din stanga, lungeste gatul ca testoasele si si-l suceste ca bufnitele, rupe blugii in cur de cat se freaca de banca, se inroseste, tremura, rasufla greu, mai scrie un rand, mai spune o rugaciune, mai rupe un pix si boteste o foaie, mai da un ghiont in fata, mai scapa o sudalma, intr-un final constata ca nu merge si nu merge. Apoi daca nu merge si nu merge, ce sa faca? Se ridica in picioare si protesteaza catre profesor ca "nu i se pare corecta modalitatea de desfasurare a examenului atata timp cat colegul din fata copiaza" Profesorul, care vazuse tot consumul de energie al paraciosului si scopul in care acesta isi consumase energia, a ramas, fireste, cam ca masculii din poza urmatoare cand le-a aparut in cadru aceasta chestie femeiasca bine dotata cu chestii femeiesti:


PS De la profesorul respectiv am auzit aceasta intamplare, si-i multumesc ca mi-a dat astfel ceva de scris aici.

Iar clip

Cu tot respectul pentru Muddy Waters, pe care-l ascult cu cea mai mare placere, m-am cracanat de ras cand am vazut faza asta intr-un episod din Family Guy:

Daca stau si ma gandesc mai bine, cunosc o persoana care vorbeste de parca tocmai ar elimina pietrele din rinichi, mai ales cand e la munca si mi se adreseaza mie - Marieeeana.

Clipuri

Am vazut la Arhi o animatie cam la fel, cu muzica de Rammstein. A lui o puteti vedea aici. Pun si eu o animatie dintr-asta, daca nu e cu suparare. Deci - Ice Age meets Rammstein ->

The Ice Age Meets Rammstein - Click here for more blooper videos

Si daca tot mi-am calcat pe inima si am pus iarasi clipuri aici, apoi eu profit de ocazie si voi serviti bonus si un Unheilig-Freiheit:


plus un Art of Noise - Moments in love, supermelodie a anilor `80, cam uitata de lume, clipul original, dar cu calitatea sunetului cam nasoala...

Clip non-original dar cu sunetul mai calumea, aici.

Lectie de viata (copiata)

Dintr-un banc de-al lui Combat de pe Hattrick luata, lectie de viata - ce faci daca peste tine care este pieton da cu masina un nea` soferu` si abia dupa inca vreo 10 metri nea` soferu` scoate capu` pe geam si zice "fii atent!!!"? Il intrebi cu candoare "de ce sa mai fiu atent? dai inapoi?"

Inca unu`

Si-a facut blog si Paul (Griffo, Eminescu, sofer de Mercedes, mare marketer in devenire, stiti voi care) dupa ce a vazut la mine cum arata. Pe de o parte ma bucur, ca doar eu l-am corupt, pe de alta parte ma sperii, ca stiu cum scrie Paul al meu si mi-e ca de fiecare data cand o sa vreau sa citesc blogul lui o sa trebuiasca sa stau cu "dictionarul paulinez-roman" langa mine sa-mi traduc, sa inteleg si eu ceva.

PS Paul, tata, no offense, virgula e la dreapta de tasta M si deasupra tastei "Spatiu", poate va intalniti mai des totusi, de-acum inainte, ca prea sunteti straini unul de altul...

Messengereni in vizita si efecte

Se mai implanta sa vina X sau Y in vizita, iar X sau Y cand vede computatorul deschis nu are alta solicitare decat sa intre pe messenger. Ca asa-s unii, organisme biologice, dependente de hrana, apa, somn si messenger. Nu are mare importanta faptul ca uneori, pe tot parcursul vizitei, X sau Y n-a facut decat sa stea cu retina lipita-n monitor si sa ignore tot ce se petrece in jurul lui, incat mie, ca gazda, nu-mi ramane decat sa ma rog sa se intample ceva ce de regula urasc sa se intample, si anume sa pice oleaca netul. Oleaca asa, cat sa nu simt impulsul de a lua scaunul de la calculator cu tot cu ce e pe el si sa-l arunc pe geam, doar atat cat sa vad daca face "poc" sau "buf" la cadere.
In fine, faza care s-a intamplat recent e ca, dupa ce X a terminat de conversat cu toate contactele sale din messenger, si implicit, a cam terminat si vizita cu care m-a onorat si apoi s-a carabanit, eu uit sau dau "sign in" pe contul meu la respectivul program de chat sau ce-o fi el. Si intru intr-un joc, sa mai omor din nervii provocati de preaplacuta vizita ce tocmai se terminase. Si ma iau cu jocul, si devine interesant si captivant, si uit si de mediul inconjurator, si etc. Si cand sunt pe punctul de a face un record la respectivul joc, exact in secunda aia imi trosneste o fereastra de conversatie de messenger pe monitor, fix in momentul culminant pe care-l traiam eu in jocul meu. Sa mai specific ca la ce sistem de operare am si la ce rasnita de computator detin, o asemenea interventie de la messenger in mijlocul jocului meu va duce in probabilitate de 70-80% la blocarea instantanee si definitiva a compului? Dar sa presupunem ca 20% sanse fura suficiente, si nu s-a blocat compul de tot cand acel cineva simtise nevoia sa dea buzz in timp ce eu ma jucam cu mare inflacarare. Asa ca eu tocmai ce pierd tot ce am realizat pana la acel moment in acel joc, si ma uit siderat la un buzz dat de la o persoana pe care eu nu stiu s-o am in lista la messenger. Ca la cat de ofticat sunt ca am pierdut din cauza buzzului tot ce jucasesi pana atunci, nu mai realizez ca de fapt nu eram pe contul meu logat. Si deci ma confrunt cu un joc distrus, un buzz de la un necunoscut si o tona de nervi. Si ce sa fac in asa situatie? Ma conversez intr-un mod decent si placut pe messenger cu buzzuitorul necunoscut:
eu: tu cine mortii si ranitii dumnezeii ma-tii mai esti si ce p**a mea dai buzz ca taranu`?
necunoscutu`(care stia ca vorbeste si da buzz lu` ala de tocmai ma vizitase -deci si el siderat total de abordarea mea si de raspunsul pe care-l primise la buzz): ???? ce-ai draga?
eu: nu ca ce-ai draga, lua-ti-as tastatura si mouse-ul in p**a si dati-as si lua-mi-ai si etc
necunoscutu`- tacere
eu: acuma de ce taci, f**u-ti rasa si neamul tau, sa dai buzz stii, acuma taci?
necunoscutu` - is now offline (a dat sign out deci, sau s-a dat pe invizibil, sau a inchis de tot compul si s-a dus in baie sa-si taie venele, oricum, am provocat un impact, deci mi-am facut nervii intelesi, deci acuma eram cat de cat mai multumit si impacat).
Mai pe seara, primesc telefon de la ala de ma vizitase in cursul zilei, cand statuse ca boul in staul numai pe messenger. Omusteanu`- nervos foc.
Ca "ce-ai facut, frate?".
Eu - "ce-am facut, frate?" Chiar de unde sa stiu eu ce am facut de era asa nervos omul? Doar am stat in casa toata ziua iar dupa incidentul cu buzzul pana la telefonul tocmai primit, am dormit ca mortu`n papusoi.
Ca cica: "m-ai nenorocit, frate".
Eu - ma simteam la fel de lamurit si pe felie ca un aborigen polinezian picat in mijlocul new yorkului de revelion. "Cum, frate? Ce-am facut?"
El- "m-am certat cu Alina, prietena mea, era toata nervoasa, ce-ai vorbit cu ea pe messenger?" (Am zis si eu Alina, dar normal ca altul era numele)
Eu- "Care Alina, ca n-am vorbit cu nicio Alina"
El- "Angel!"
Eu -tacere. In gandul meu - "aoleu si fir-ar ai naibii astia care au nickuri dintr-astea hermafrodite"
El - "Frate, iti dau numarul, sun-o si zi-i ca erai tu"
Eu - macar are spirit practic omul, a trecut peste partea in care-mi aprovizioneaza mie frigiderul cu carne si a sarit direct la rezolvare. Acuma ce trebuia sa fac, s-o sun pe aia si sa-i zic ca subsemnatul, nume, prenume, cenepe, data nasterii, etc, i-a bagat si i-a scos cat n-a vazut si n-a auzit dumneaei in toata viata ei? Chiar daca astea fusesera servite pe messenger si nu direct si live, in fata? Neah. Raspuns la omustean: "Pai stai, frate, ca n-am fost eu. Dupa ce-ai plecat tu a venit un amic la mine ca avea treaba la comp si el n-are (comp), si nu stiu ce-a facut el pe net ca eu n-am stat langa el ca am avut treaba. Da` daca vrei, iti dau eu numarul lui de telefon, sa suni tu, sa lamuresti."
El, ce era sa zica - "te sun mai tarziu, pa pa"
Nu m-a mai sunat.
Oricum nu stiu al cui numar i l-as fi dat daca ma suna. Da` gaseam eu. Si povestirea ar fi fost cu siguranta mai lunga.

Triluri din ziare

N-am mai vazut pe nicaieri pe altundeva decat pe mail-ul meu chestiile astea, deci e destul de probabil ca si voi sa le vedeti aici in premiera. Deci, titluri si triluri din ziare:

1. Tovarasul Gheorghe Cioara s-a intors in tara, pe calea aerului (Scanteia, 1978)
2. Este Tirgul anual al vitelor si porcinelor, veniti cit mai multi! (Scanteia, 1967)
3. Detaliu nefericit, aceasta femeie fusese deja victima unui accident mortal cu un an inainte (Libertatea)
4. Firul vietii victimei a fost sugrumat cu salbaticie, cu multiple lovituri de cutit
(Libertatea)
5. Misterul femeii taiate in bucati ramine intreg! (Ev. Zilei)
6. Biserica fiind in reparatii, victimele accidentului au fost comemorate in sala de festivitati a primariei (Ev. Zilei)
7. Cu arsuri foarte grave pe 70% din corp, ea s-a stins in drum spre spital (National)
8. Arestarea s-a operat fara infuziune de sange (National)
9. Familia multumeste calduros celor care au luat parte la decesul scumpei lor Elisabeta M. (Romania Libera, decese)
10. Apa oceanului si clima sunt foarte umede in aceasta regiune (Romania Libera)
11. Raportul politiei releva ca victima s-a sinucis singura (Actualitatea Banateana)
12. Spitalul judetean a fost dotat cu un aparat de reanimare dupa ultimul strigat
(Monitorul de Cluj)
13. Vinatoarea in Vrancea: mai putini cerbi, dar mai numerosi (revista AGVPS)
14. Isi misca coada in cadenta, ca un soldat la parada (revista AGVPS)
15. Ultimele lui cuvinte au fost o tacere sfidatoare (Glasul Bucurestilor)

Definitie

Ce este "fâs"? Cum, nu stiti ce este "fâs"?
Conform DEX online, este "cuvânt care imită zgomotul şuierător produs de un gaz care iese cu presiune printr-un orificiu strâmt".
Vedeti aici daca nu ma credeti pe mine pe cuvant.

Animalice

Cum faci un porc spinos sa cheleasca? Ii dai intalnire cu un caine dintr-asta. Rezultat, pe langa chelirea porcului spinos, avem si o noua specie: cainele spinos-masochist.





Luate de aici.



PS Banc: Un urs batran il invata pe unul tanar:
- Omul trebuie atacat in asa fel incat sa aiba timp sa te vada si sa reactioneze.
- De ce?
- Sunt mai gustosi dupa aceea, nu mai au rahat in ei.

Ma compromit moldovienesti

Ii multumesc lui Arhi ca mi-a descoperit blogul si mi-a facut vineri si ceva reclama cu aceasta ocazie. Nu stiam de ce mama naibii se dublase traficul pe aicea, deja imi faceam probleme ca o iau pe urmele lui Fulgerica si ma va accesa jumate` de Romanie. Si pana ce mintea mea neteda s-a incretit o secunda cat sa ma hotarasc sa dau si click pe Technorati sa vad de unde mi se trage, mai aveam oleaca si ma gandeam ca impactul folosirii cuvantului "sex" intr-un blog e mai puternic decat impactul pe care l-ar fi avut asupra lui Bush vestea ca Osama face personal tranzactii imobiliare in Manhattan de mai mult de-un an de zile. Fiindca tocmai am folosit acest cuvant in premiera pe acest blog, cu vreo 2 posturi in urma.
Si cum daca traficul s-a cam dublat, trebuie sa fiu eu de-andoaselea si sa fac ceva de-aiurea incat sa-l injumatatesc la loc, prin urmare o sa ma iau de limba moldoveneasca. Ca tot sunt si eu moldovean, si am un accent cat se poate de evident, de om crescut pe Culoarul Siretului, mutat la Iasi si vazut Bucurestiul doar in poze. Si sunt destul de mandru de accentul meu, care-i face pe basarabeni sa ma confunde cu unul de-al lor, ba chiar sa se ofere sa-mi dea lectii de romana. Insa astazi, mandria mea fata de accentul pe care-l am, a fost pusa la grea incercare. Un bun amic, deci familiarizat cu accentu` meu, mi-a atras atentia ca am folosit la un moment dat, in discutia oarecare purtata atunci cu el, cuvantul "şi". Cu accent pe "i". Adica nu "şâ", cum era de asteptat din partea mea ( Fachin şit, o trebuit sa deschid wordu` ca sa am de unde copia un s dintr-asta cu codita sub el). Da` ce n-a inteles amicu` asta al meu, si ce denota ca era si atat de atent la ce spuneam eu precum eram eu atent la bugetul Microsoftului cand mi-am instalat primul Windows 3.1 piratat, este faptul ca eu de fapt, desi am pronuntat "şi", tocmai am spus "ce". Iar mandria mea fu astfel restabilita.
Acest tocmai a fost probabil un articol din ciclul "Nu intelege nimeni nimic" sau "Dorian bate campii cu frenezie". Sa fiu iertat.

Matrimonialu` nambãr uan

Il cheama Andi si face de toate. Cauta si fete. Fetelor, totusi omu` nu vrea, citez, "ciufutele profitoarele egoistele avarele taclagioaicele si care isi fac veacul pe net sau pe mess". In schimb, aveti mari sanse daca sunteti DOAR, iar citez, "feminina matura opan minded rafinata stilata de caracter foarte ingrijita fara prejudecati si inhibitii sexy senzuala moderna hotarata independenta pasionala". Opan minded pentru un opan minded. Care a postat ieri, 9.02.2007, pe neojien, 10 anunturi. 10 anunturi pentru 10 meserii pe care omusteanul poate sa le presteze. De la arhitect la gigolo. Cea mai tare fiind totusi "cumparator de tesare". Si eu care ma aflam pe anunturile lu` neogen sa ma uit doar dupa masini sau chilipiruri...
PS O poza foarte reusita-n pixeli a omusteanului de mai sus - aici.

De pe forumuri

Deschide unu` pe un forum un topic nou cu titlul si subiectul "Cum sa omor plictiseala?". In mai putin de juma` de ora, lumea i-a raspuns cu tot felul de variante, majoritatea clasice, precum: iesi afara, du-te la munte, la mare, la soare, ia-ti o femeie, download more porn, omoara-te, etc. Trece o zi, timp in care omusteanul nu mai scrie nimic in topicul initial, in care se raspundea la greu. Dupa ce trece o zi, omusteanul deschide un nou topic. Cu titlul: "Am omorat plictiseala. Acum ce fac?"

PS: Bula cica mergea la scoala. Trece el pe langa un santier - pune mana pe o caramida. La scoala, se intoarce profa sa scrie pe tabla, pac! Bula da cu caramida-n ea. Sa-ntoarce profa: - Bula, tu ai dat! - Sa moara mama daca-m dat! Se duce Bula acasa, ma-sa moarta. A doua zi se duce Bula, ia caramida, pac! da cu ea dupa profa.
- Bula, tu ai dat! - Sa moara sor-mea daca-m dat! Se duce Bula acasa, sora-sa moarta. A treia zi se duce Bula, ia caramida, pac! da cu ea din nou. Se-ntoarce profa: - Bula, tu ai dat! - Sa moara taica-miu daca-m dat! Se duce Bula acasa, taica-su facea bagajele. - Ce faci tata? - Ne mutam dracu' de-aici. A murit mata, a murit sora-ta, azi a murit si vecinu`.

Problema cu buzz

Io, rezolvatorul de probleme de computatoare, ma las de meserie.
Am un fost coleg de scarbici care are destui bani dar n-are tangenta cu calculatorul. Cum faptul ca are destui bani este un motiv mai bun sa-si ia calculator decat ar fi sa nu-si ia faptul ca n-are tangenta cu aceasta inventie capitalista, apoi si-a luat computator. Si pe cine sa cheme el la configurat sistemu`, cumparat sistemu`, instalat Windoze-u`, pus netu`, downloadat pornu` si chemat de fiecare data cand dadea eroarea-n ele, daca nu pe mine. De trei saptamani incoace, gura nu-i mai tace. A descoperit filmele. Telefon la mine sa aduc player sa poata sa vada filmele. Dupa o saptamana de uitat la ele-filmele ca Tarzan la metroul londonez, a descoperit subtitrele. Telefon la mine sa aduc subtitrele. A descoperit dupa trei saptamani netul (adica odc, mirc, messenger, youtube, metacafe, punct), desi-l avea de la bun inceput. Telefon la mine sa-i devirusez sistemu`. Ca nici curent in camera nu mai avea omusteanu` de cata ferma de varcolaci avea pe hard. Intre timp aflase, chemandu-ma pe mine cu apel de urgenta, si ca muzica din winamp se aude doar daca tii boxele deschise.
Alaltaieri a fost cea mai tare solicitare. Telefon la mine in miez de seara. Valeu, arde, problema mare cu compul. Nah, macar vine cu gipanul sa ma ia. N-am apucat sa-l intreb cam ce problema mare are cu compul. Mare greseala. De ce am lasat eu si mancare pe foc si buna relaxare de seara? Pentru ca nu i se auzea "Buzz"-ul la messenger. Iar boxele erau deschise. M-am intors pe jos acasa. Suduind. Probabil daduse volumul la minim din setari si din prostie, sau ceva de genul. Nu m-a mai interesat. Daca intereseaza pe cineva, eu dau cu placere adresa omusteanului.

PS: Un betivan in tramvai vomita pe unul din pasageri. Ala ii zice
ofticat:
-Dom'le, da` nu ti-e rusine?
La care betivul:
-Ce-ai mãi borâtule?

Despre nominalizari

Eu n-am nimic cu Roblogfest-ul. Sa nu ma intelegeti gresit, eu chiar il consider util si binevenit.
Faza e ca, atunci cand am auzit de el si am vrut sa ma inscriu si eu pe acolo, m-am trezit deja nominalizat. De altcineva. Acelui altcineva ii dedic acest articol, pentru ca nu prea a inteles la ce categorii m-as vedea eu nominalizat, la care sa mai am si sanse. Din pacate, acele categorii nu prea exista. Totusi eu le propun, poate data viitoare vor exista. Pentru sansele mele si pentru "nominalizatori":
1. Cel mai bun blog scris de un tip al carui "nickname" incepe cu litera D.
2. Cel mai bun blog facut pe fundal gri cu titlurile scrise cu rosu.
3. Cel mai bun blog ale carui posturi sunt scrise noaptea, salvate seara si publicate dimineata.
4. Cel mai bun blog in care nu apare cuvantul "sex". Ma rog, nu aparea.
5. Cel mai bun blog in care este link de "Google search" nefunctionabil iar "Technorati"-ul se incarca in juma` de ora.
6. Cel mai bun blog daca n-ar fi existat.
7. Cel mai bun blog in care a comentat Vio alaltaieri seara cu un asemenea spor, de am zis ca-mi crapa mail-ul de la cate mesaje de notificare primeam.
8. Cel mai bun blog nerecomandat celor care nu inteleg cuvinte din limba vorbita in Iasi City.
9. Cel mai bun blog in care labels-urile, desi bifate "yes" din "post template" de la bun inceput, ele tot canci sa se afle sub posturi.
10. Cel mai bun blog orisiunde, numai sa nu intre sub oprobriul public pentru ca am scris articolul asta.

PS Poza misto despre italic. Aici.

PR pt FEAA prin m(mm)

Marieeeana este o secretoare la secretoariatul FEAA. Marieeeana este o secretoare tare draguta. Intr-atat de draguta incat studentii ar prefera sa escaladeze Himalaya in bikini decat sa trebuiasca sa discute cu ea. Marieeeana este atat de draguta deoarece este ocupata. Ocupata cu vorbit sau primit de cereri, in mare. Miscarea muschilor faciali in exercitiul vorbirii o epuizeaza. Ridicarea unor foi de pe birou sau apasarea unor taste o obosesc mai mult decat ar obosi-o impinsul de vagoane cu fier vechi. Marieeeana produce panica in randul studentilor numai cat ii este rostit numele. Unii ar prefera sa auda "Ai luat 2 la optional" decat "Trebuie sa te duci cu cerere la secretariat (la Marieeeana)".
Marieeeana a fost cea care mi-a stricat ziua de luni. Marieeeana a fost cea din cauza careia curgea apa pe mine si imi tremurau picioarele cand am iesit din secretariat. Dar ii datorez ceva Marieeeanei. Daca n-as fi dat de ea, n-as fi aflat niciodata care este principiul de functionare al unei baze de date aflate pe serverul facultatii. Sau al serverului in sine, ma rog.
Si anume, cand a fost nevoie sa acceseze respectiva baza de date pentru a-mi confirma mie o chestie, acea baza de date, de pe acel server, era "busy". Nu mergea, nu functiona, nu se putea. Eu trebuia sa vin a doua zi. Ce vina are Marieeeana ca trebuia sa vin si a doua zi? Chiar daca poate a doua zi aveam intalnire cu Bush, Putin, Osama si fantoma lui Saddam la o cafea. Dar serverul/baza de date erau "busy". In acea zi. A doua zi poate nu mai erau. OK. Asta este. Bine ca o vad pe Marieeeana si a doua zi. Dar cand sa ies din secretariat, intra o studenta ochelarista cu un buchet de flori in mana. Si-l depunde langa tastatura Marieeeanei. Si avea studenta ochelarista nevoie de ceva care implica accesarea aceleiasi baze de date. De pe acelasi server. Si, minune, baza de date a functionat instantaneu. Adica si serverul. Si-a rezolvat ochelarista problema, a zambit frumos Marieeeanei, Marieeeana i-a zambit frumos, cu un ochi la studenta si unul la flori, si s-au despartit fericite. Parca erau doua lesbiane care tocmai si-au schimbat numerele de telefon. Si ceva in plus pe langa numerele de telefon.
Oricum, am vazut ca a mers serverul si baza de date, am zis ca se merita sa o mai sochez putin pe Marieeeana. Si am indispus-o cu prezenta mea langa biroul ei. "Tot nu merge baza de date?", intreaba nesimtitul de mine. Marieeeana, sa faca infarct, nu altceva. Sa ma zgarie cu unghiile pe fata. Sa ma muste de beregata. Sa-mi infinga tocurile in ochi. Porcul de mine, handicapatul si idiotul, n-a inteles ca (urlet) azi nu merge serveruuuuul(se zguduia tot etajul). Sa vin dracului maine.
Clar, am facut o descoperire teribila, multumesc Marieeeanei. Serverele la FEAA merg doar daca in apropierea anumitor calculatoare din facultate se depun buchete de flori.

Spam de bloc

Am sa caut un butoi dintr-ala mare de tabla, gen canistra/cisterna, am sa scriu pe el mare SPAM si am sa mi-l pun langa usa.
De ce?
Pai cand duminica dimineata la ora 10, cand dorm si eu asa cum doarme omul cand e duminica dimineata, fara grija si adanc si bine si dulce si doarme si patul sub mine, atunci sa auzi so bataia in usa, de am crezut ca pica peretii pe mine. Sarit din pat instantaneu, palpitatii de inima, iau mobila inainte in drum spre usa, "o fi polutia romana?", "o fi arzand ceva?", "ce-i, Doamne?", se auzea si galagie pe scara, ma chinui sa descui usa, usa nu se descuie, panica de pe lume, tremura si chilotii pe mine, deschid usa intr-un final, iar cand colo - tiganul cu carpetele pe umar isi ranjeste fasolea catre mine: "Cumperi covoare?".

Dumnezeeeeeeeeeeeiiiiiiiiii...

Apoi cum sa nu-mi trebuiasca butoiul langa usa, pe care sa scrie SPAM, sa am unde sa-i arunc dupa ce-i bat bine pe toti vanzatorii de covoare, perdele, biblii, asigurari si pinguini ecuatoriali care-mi abuzeaza mie usa la ora de dulce somn?

Romanian Crank

Cica era un film, din categoria usurele, care se intitula "Crank" si in care un gagiu, ca sa nu moara din motiv de otrava, trebuie sa fie a dracu` de activ. Adica daca nu alerga adrenalina prin el, corazonul i-ar fi demisionat. Acuma stau si ma gandesc, daca gagiul era romanas din Romanica, si era otravit cu chestia aia, ce mama naibii ar fi putut face sa stea adrenalizat. Ca la noi nu stiu daca gasea, precum in film, masini tepene de condus numa`ntr`a cincea, negri suparati de luat la bataie si blonde saxoase de babardit in piata populata cu chinezi spectatori.
Sa presupunem ca alegea prima varianta, sa faca pe Schumacher si sa le dea oleaca de gandit, ca de ocupatie ma indoiesc ca le-ar fi dat, la meletienii din Polutia Romana. Apoi daca nimerea o Dacie dintr-aia de sta in fata blocului cu balta de ulei sub ea pe post de reper turistic pentru intreg cartierul? Pana ce dadea la o parte jdemii de cduri cu manele atarnate ca liliecii prin tot interiorul ca sa nimereasca scaunul soferului crapa omusteanul de mult. Iar daca sa presupunem ca reusea sa navigheze printre toate zdranganelele din interiorul carutei si sa porneasca motorul, apoi cati metri ar fi reusit sa faca pana ce-i murea carburatorul sau pana ce constata ca mai mult de a doua viteza respectiva Dacie nu cunoaste?
Dar sa nu uitam ca respectivul totusi e personaj de film si nu poate crapa chiar de la prima Dacie in care presteaza. Deci nimereste un gipan al unei gagici emancipate de la o firma de management al marketingului de PR al firmei de comert cu vanzari X. Si deci daca gipan, apoi atunci poate, vorba lui Gogu Kaizer, presta despre pizdirea Polutiei Romane. Din pacate doar teoretic, deoarece Romanica mai are ceva care ar face un tip care are nevoie de adrenalina sa chiara cu zile. Si anume, Romanica are strazi bune. Si deloc aglomerate. Jdeci gagiul respectiv, cu tot cu gipanul lui, cel mai probabil va ramane in prima borta din asfalt intalnita in cale, sau va sta la primul rosu de semafor pana ce va putrezi cu tot cu copchiii, nepotii si stranepotii neamului lui. Jdeci iar chiere.
In film gagiul ia niste negri smecheri la bataie, de dragul adrenalinei, ca deh, sa te iei de gat cu afro-americanii in filmele americane, desigur ca inseamna ca depui eforturi sa te mentii in viata. La noi ar putea, in lipsa de negri dintr-aia, sa dea o tura printr-un cartier de tigani sa le vanda niste detergent. Dar dupa aia singurul lucru pe care l-ar obtine ar fi probabil regretul ca nu a ales sa moara de la otrava initiala.
Iar cat despre blondina pe care respectivul o cracaneaza public, foarte public, cat se poate de public, intr-o piata cu spectatori majoritari asiatici, care-s foarte incantati de priveliste, apoi daca s-ar transpune faza asta la noi, tare mai cred ca si-ar pierde el eroul principal apetitul de cracanat blonda si implicit si-ar pierde si viata, cand ar vedea babele siderate facandu-si cruce si blestemand in barba in loc sa guste si sa aprecieze momentul cum faceau aia din film.
Pentru adrenalina in Romania, eu as recomanda jocuri in societate.

PS:
Doi disperaţi pe internet :
- Uite bă că ninge afară!
- Dă link să văd...

Porc personal

Fulgerica (Bullets) m-a lepsuit cu desenat de porc.
Desenul se face aici, iar al meu ar cam fi acesta:



Recunosc, al lui Bullets e mai simpatic, dar al meu cred ca a iesit mistret.
Linkul catre el (catre porc, nu catre Bullets) - aici.

Rog sa ma sperie cu talentul artistic (adica desenat pe site-ul asta, salvat si postat pe pagina lor cu tot cu linkul catre el) pe Suzi, Adrian, Flocea, si Lokipaki.



PS (Later edit) - cica era cu test de personalitate. Si ce inseamna faptul ca porcul meu are multa coada? Neah, mai bine nu va zic, ca trisati.

Aberatie cu studentii la gara

Pe la ora 14 si ceva doua trenuri personale aterizeaza in gara Iasi, unul dinspre Barlad si celalalt dinspre Suceava. Dupa cum am putut observa, daca e duminica, la acea ora, e invazie studenteasca in gara. Dar cum se manifesta aceasta invazie, aici e partea interesanta:
- coada la mecanic. Care daca nu e de cel putin 20 de persoane, care mai de care mai nerabdator sprijind locomotiva, se cheama ca e vacanta. N-am crezut ca este ocazie in care lumea sa fie asa de dezinteresata de faptul ca se calca in picioare printre linii de tren. Iar cat despre mecanic, probabil ca e un tip foarte fortos, daca trebuie sa ridice peste 20 de bagaje si sa le paseze la o gloata de studenti nevrozati in mai putin de 5 minute si in ritm continuu.
- toate bancile de pe peroane vor fi ocupate de grupulete de studenti care vor scormoni prin bagaje in cautarea banutilor de acasa. Daca te iei dupa speranta si nebunia din ochii lor, vei putea crede ca sunt exploratori insetati care dupa 3 zile prin desert au gasit o fantana inmlastinita. Va place cuvantul? Inmlastinita? Huh?
Oricum, e chiar interesant sa-i vezi pe unii aruncand in stanga si-n dreapta cu sticlele de lapte si borcanele de zacusca, gafaind sacadat si forand in gentile de rafie dupa pliculetul magic.
- vanatoarea de taxiuri care se desfasoara in fata garii in acele momente ar face pe participantii la concursul de "Tough Guy" sa se simta ca niste jucatori de table. N-am crezut ca am sa ajung sa vad studente plapande de 40 de kile maxim fugind dupa taxiuri la concurenta cu alte studente plapande sau cu studenti scheletici, in timp ce fiecare poarta in maini cate 2 genti atat de minuscule incat pe langa ele un petrolier transatlantic ar parea o scrumiera de birou.
- drumul spre camin, cu maxi-taxi sau tramvai, pentru cei care nu au mai apucat taxi. Teoretic, maxi-taxi sau tramvaiele sunt mijloace de transport in comun persoane. Insa cand persoanele sunt studenti si mai au si fiecare cate 2 genti atat de mici cu ei dupa cum am descris mai sus, atunci ajungi sa te bucuri daca ai stat in usa. Pe post de usa. Ca daca nu, atunci amin si adio coborare unde aveai de gand sa cobori. Poti totusi sa te mai bucuri de privelistea oferita de tavanul respectivului mijloc de transport, in timp ce tii doi studenti, rockeri fiecare, de 100 de kile each one, in brate, iar geanta de 40 de kile a unei studente plapande a poposit in ceafa ta si are de gand sa ramana acolo pana ce ajunge mijlocul de transport respectiv in Tudor sau Copou.
Multumita studentilor care vin sa studieze la Iasi, am ajuns sa apreciez avantajele mersului pe jos. Cel putin in zi de duminica.

Aberatie cu studenti

Unii dintre voi stiu deja, ca prin jurul corpului B de la Universitate din Copou sunt destui de multi caini. Ieri dimineata 2 dintre cainii astia stateau sub un copac din parcul ala de inconjoara fantana arteziana cu dezbracaciuni din fata Corpului B. Si astia 2 caini latrau de mama focului cu boturile indreptate spre varful copacului. Iar din varful copacului se auzea "miau!". Iar eu stateam pe o banca, priveam, fumam. Cat am stat acolo, am observat atrasi de harmalaie tot felul de studenti. Nu prea stiu ce au comentat fiecare sau ce se asteptau, dar oare gresesc daca interpretez in felul urmator?
Aia de la biologie analizau comportamentul cainilor?
Aia de la geografie incercau sa ghiceasca unde va pica matza din pom?
Aia de la geologie erau preocupati de componenta solului din jurul copacului?
Iar aia de la economie faceau pariuri pe tema daca pica sau nu matza din copac?
Sau complotau s-o puna de cerut taxe de la privitori?

2 linkuri de la mine

Una bucata poza de belea.
Aici.

Si inca o chestie, o fi reclama la bios? Aici.

Sperietoarea

Data viitoare cind te afli intr-un mijloc de transport public sau
intr-un
avion langa o persoana care nu mai conteneste sa te bata la cap "facand
conversatie", scoate laptop-ul incet, deschide ecranul in asa fel incat
sa
fii sigur ca respectiva persoana il vede si fa click pe acest link.

A, si eventual arboreaza o mina resemnata, sau uita-te aparent nerabdator spre cer.

Leapsa cu ghinioane

Mi-a pasat-o Lokipaki si cica tre` sa zic 3 ghinioane. Pai bine fratilor, nu ajunge ca traiesc in Romania?...
In fine:
1. Pe lucrarea de diploma proaspat legata am constatat ca am trecut anul 2006 in loc de, cum ar fi trebuit, 2007. Iar acuma o sa trebuiasca iar sa ma duc la legatorie si sa decartez 25 RON din nou pt 4 cifre amarate. (asta de ieri)
2. La aceeasi lucrare in timp ce o printam, mi s-a golit de tot cartusul cand mai aveam de scos ultimul capitol. Si da-i alergatura duminica seara prin mall-urile Iasiului cu cartusu`n buzunar sa-l reincarc. (asta de duminica)
3. Nu mai stiu. Sa mor de mai stiu, momentan. Da` nici n-am nevoie sa se intample ceva doar sa am ce trece aici.
Servesc mai departe treaba asta cu ghinioanele lui Suzi.
Si daca vor, pot sa serveasca si Flocea, Adrian si Danny.

Cica intrebare sondatoare



sau link-ul aici



Hmm, tare intrebarea, chiar ma gandesc ce-as putea raspunde eu. Sau restul lumii.
Intre a fi patron, adica intre a avea gipan, viloi si secretoare umila, si intre a fi angajat, adica salariul de-o paine, garsoniera si viitor gri,voi ce-ati alege?...

Tarzana mea

Nevasta-mea, desi femeie decenta si eleganta cu care mi-e mai mare dragul sa ies din casa, are o manie care odata ce-i sunt indeplinite conditiile de manifestare, ma face sa-mi doresc in acele momente sa fi fost paralizat de la glezne in jos sau orice altceva numai sa nu trebuiasca sa ies in oras cu ea. Mania asta este legata de toate animalele ce apar vizual in drumul nostru, iar nevasta-mea, ca o maniaca evoluata ce este, are toate accesoriile necesare pentru a-si putea dezvolta si manifesta mania cu grad maxim de succes. Adica :


-radar ultraperformant, neexistand situatie in care vreo mata, pisica, mat, pisoi, pisoias, pisicut, pisicuta, catelus, catelusa, catea, caine, dulau, maidanez, javra, sarla, potaie, cotarla, cotei, dromader, euglena verde, tyranosaurus rex, sa-i scape din vedere daca e in perimetrul de 100-150 metri in jurul nostru. Decat eventual daca se ascunde in vreo gaura subterana bine ascunsa sau e deghizat in paienjen. Altfel, nici o sansa.

- voce si repertoriu adecvat de alint pentru animalul reperat. Nici dupa 5 ani si ceva nu-i cunosc inca intreg vocabularul de cuvinte de alint si intreg repertoriul de sunete si mataieli pe care-l utilizeaza dupa ce a depistat vietuitoarea si dupa ce a abordat-o pentru a-i oferi portia de mangaieli, scarpinaturi si alinturi.

- silueta adecvata pentru a se putea arunca prin boschetii adiacenti stradutelor din jurul blocului. Ca deh, mai sunt destule exemplare care nu o cunosc inca drept Mantuitorul matelor maidaneze si paradisul ambulant al cainilor vagabonzi din Iasi. Si trebuie sa afle si acele exemplare cine este mama ranitilor din fauna urbana a metropolei.

- boul de mine care sa aiba rabdare si sa stea plouat in strada in timp ce ea foreaza prin tufisuri dupa nu-stiu-ce pisicutze sau scarpina in bot juma` de ora nu stiu ce maidanez jigarit care, desigur, "iiiii, tze schiumpieeel ieee".


Sa mai zic ca daca e vorba de facut cumparaturi, trebuie sa am grija sa fie la mine sacosa cu produsele din carne sau lactate, ca altfel din statie sau de la taxi pana la scara blocului, aia 20-50 metri sau cat or fi, nu mai ramane nici eticheta de pe salamuri si iaurturi, spre bucuria sutelor de mate si cotei care graviteaza in jurul blocului nostru?...


Noroc ca nu citeste si ea blogul asta, ca altfel nu v-as putea divulga planul meu. Cu prima ocazie cand mai iesim din casa si o sa o apuce sigur fugareala de maidanezi, voi fi si eu dotat cu vreo 2 sticle de benzina la mine, si sa vezi ce pup in bot, alint, si arunc cu benzina in toate masinile din cartier... Nici una n-o sa iert, de la Dacii la Mertane, toate o sa fie "schiumpieele" pentru mine, si toate o sa fie tratate cu jetul de benzina in parbriz si cu "na, papati, puiuti mici, saracutzii, na benzinuta bunuta pentru voi ca sunteti toooate friumoasse, iiiii".


Ea iubeste animalele si se comporta ca atare? Nici o problema, si eu iubesc masinile si o sa le iubesc exact la fel cum iubeste ea animalele..