Zise Vio sa zic ce parfumuri/mirosuri agreez, sau ceva de genul. Dificil a dracu`. Mai bine-mi cerea sa-i aduc la usa nava spatiala a lui Picard si pe Picard, ambii in marime naturala. De ce dificil? Pai unul dintre efectele faptului ca fumez cam la fel de rar precum respir, este ca de vreo cativa ani nu prea mai simt mirosurile, de nici o culoare sau forma. De aia pentru mine de vreo 2 ani incoace, de fiecare data cand simt o mireasma, de orisicare, numai mireasma sa fie, apoi e sarbatoare. Ce sarbatoare, putin spus, de fapt se opreste pamantul in loc sa ia parte la momentul meu de extaz. Care moment de extaz e cam prost inteles insa de cei din jur.
Exemplu: am un amic care odata a trebuit sa plece brusc de-acasa, in timp ce tocmai gatea, si s-a intors peste vreo saptamana. Timp de o saptamana ceea ce lasase el in bucatarie atunci cand gatea, cartofi taiati felii si ramasi asa intr-un castron cu apa, niste praz aruncat in chiuveta, ramas sa fie spalat, niste peste crud, niste carne de pui fiarta intr-o oala, si niste porumb fiert, uitat si ala intr-o farfurie pe masa, au avut timp sa fermenteze si sa cloceasca, ca doar era vara si 30 de grade afara. Cand a revenit amicul asta al meu acasa, si eram si eu prin preajma, dupa ce a deschis usa a trebuit sa se sprijine bine de pereti ca sa poata sa faca pasi pana in bucatarie. Mie imi curgeau ochii si imi tiuiau urechile, dar in rest eram destul de senin. Amicul in schimb a trebuit sa o zbugheasca urgent urland spre baie, datul la rate era o chestiune mult prea stringenta pentru el in acele momente. Cand s-a intors de la baie, cu prosopul pus pe fata si bine zdruncinat de la activitatea pe care a desfasurat-o in baie, m-a gasit pe mine in bucatarie, stand pe un scaun, cu fata radiind de bucurie, ranjind fasolea catre el, si declarand cu maxim de fericire in glas ceva de genul: "Cred ca simt si eu ceva, incredibil, n-am crezut ca o sa mai am parte de asa bucurie, mda, cred ca in sfarsit, miros si eu ceva-ceva". M-a cam trimis la plimbare dupa asta, credea ca-mi bat joc de el.
Deci, dupa cum spuneam, oamenii nu au pic de intelegere pentru un amarastean ca mine care nu mai are miros si trebuie sa-si traiasca singur drama. Pare mult spus drama? Iar exemplu: acuma vreo 3 ani, nu eram eu prea constient de faptul ca mie mi-a cam pierit simtul mirosului. Si pe atunci nici nu aveam pe nevasta-mea colocatara cu mine, sa-mi mai dea cate un ghiont in momentele de nevoie. Asa ca, fara nevasta prin preajma, fara simtul mirosului si fara sa stiu ca-s fara de simtul mirosului, apoi cand era o nevoie si ma dadeam cu parfum, mereu mi se parea ca parfumurile sunt produse de o calitate superproasta. Ma dadeam cu respectivul parfum si nu simteam nimic. Nici o boare, nici o mireasma, nimic. Asa ca ma dadeam iara. Si tot nimic. Si ma dadeam iara. Si iar nimic. Pana dadeam jumate` de tub sau sticla la o folosire. Si apoi cand mergeam cu tramvaiul nu stiam de ce pe o raza de 4 metri in jurul meu oamenii deveneau super agitati si incercau sa prinda distanta. Babele lacrimau, copiii din carucioare se puneau pe oracait, iar liceenii rebeli si nepoliticosi se grabeau sa-mi cedeze locul. Din fericire, cam pe cand incepeam sa-mi cumpar parfumuri cu aceeasi frecventa cu care imi cumparam tigari, s-a mutat nevasta-mea cu mine si mi-a atras atentia ca de fapt, totusi eu sunt motivul pentru care vecinii mei de bloc incepeau sa se mute in draci, desi eu stiam ca nu dau muzica tare si nu fac alte probleme asa de mari.
Totusi, e leapsa, deci... ce mirosuri IMI AMINTESC CA-mi plac:
-mirosul de cerneala din ziare sau o carte foarte noua
-mirosul ala jilav, de frunze, de padure
-mirosul de zahar-ars
-altele, nu-mi mai amintesc acum.
Leapsa o dau mai departe cui o vrea s-o ia.
