Personalul, usa si somnul

Anul asta, mai pe la inceputurile lui cele tare indepartate, a trebuit sa ma aduc acasa cu personalul Putna-Iasi. Mda, cu personalul, ca-s prea bogat si plin de valoare ca sa vin de la Pascani pana la Iasi chiar asa... pe jos.
Si eram chior de somn cand m-am urcat in tren, care tren fiind personal, normal ca n-avea vagoane dintr-alea compartimentate, unde sa trebuiasca sa spargi rotulele la alti 3 calatori daca stai la geam si trebuie sa iesi pe hol sa-ti amintesti ca nu mai poti fuma in caruta cefereului. Avea vagon dintr-ala, stilul tramvai, unde daca stai intr-un capat, si n-ai ce face, si e aglomerat, poti auzi vreo 20 de oameni discutand, vreo 4 sforaind, vreo 5 iubindu-se zgomotos, vreo 3 numarand statiile si vreo 6 planuind apocalipsa.
Si desi era vagon stilul tramvai, era cam gol la acel moment. Bucuria mea, la cat eram de rupt de somn, nici nu m-am obosit sa caut loc mai la mijloc de vagon, m-am prabusit pe prima bancheta imediat ce am intrat pe usa. Mare greseala. Usa nu se inchidea, nici macar intredeschisa nu statea, si eu eram prea indragostit de lene si amorteala sa ma mai ridic si sa ma mut. Am facut totusi un efort supraomenesc si am intins o mana de 3 ori, de 2 ori cat sa izbesc usa si odata cat sa mai incerc sa o inchid in clanta. N-am avut nici o sansa, CFR-ul cand vrea sa ofere conditii bune de calatorie, apoi ofera, nu se joaca. Deci o usa care este facuta sa stea larg deschisa, apoi larg deschisa sta.
Si porni trenul. Si da-i drum spre Ruginoasa. So curentul ce venea pe usa fix in capul meu. So urechi infundate in secunda doi. So zgomotul specific de tren auzit ca prin portavoce datorita usii. So mirosul unic de toalete de tren, de murisera si florile de gheata de pe geamuri de la el. So placerea calatoriei. Normal ca am adormit la nici un minut de la plecare.
La Ruginoasa sau pe la o halta pe acolo, se mai urca omusteni. Cracanez un ochi deoarece unii se luptau cu usa. Usa a invins. Unul dintre cei de-si luasera teapa cu usa se aseaza in dreptul meu, pe banchetele din partea ailalta de culoar. Nu vedea ca eu dormeam. Sau nu conta.
Mai merge trenul ce mai merge, eu din canci mai dorm. Ca avea treaba omusteanul de visavis cu usa. Era orgolios omul. Nici c-a trosnit-o de vreo 20 de ori intr-un minut. Nici c-a cerut un ziar prin tot vagonul sa-l bage intre usa si tocul usii sa stea usa. Inchisa. Eu deja tineam cu usa. Si duceam dorul dulcei motaieli de pana atunci. Cu tot cu efectele provocate de usa larg deshisa, eu puteam sa dorm, cat de cat. Pana atunci. N-a mers nici cu ziarul. Omusteanul face niste yoga si se intinde pana reuseste sa stea de pe bancheta lui cu talpa proptita in usa, cat s-o tina inchisa. Dupa 2 minute in care si-a savurat victoria, a venit nashul si s-a proptit in usa din partea ailalta. I-a nenorocit piciorul la luptatorul anti-usi de cefereu.
I l-a facut chibrituri. Eu mai aveam putin si aveam orgasm de incantare cand il vedeam pe ala zvarcolidu-se de durere in timp ce nasul se uita siderat la el si credea ca vrea sa fenteze controlul de belet. Ma si vedeam deja adormit la loc ca deh, de pe la Targu Frumos pana la Iasi, mai era timp de-o sforaitura, iar spaima-usilor de tren era deja cu health points-u` ajuns la limita supravietuirii.
Si asa a si fost. Ala era distrus, si fizic si moral, usa statea in continuare arogant de larg deschisa, iar eu am luat somn. Si ce bine mi-eraaa... Ce visam eu in legea mea.... Continuarea in numarul urmator.